carduri

De ce apar sume blocate pe card?

Sumele blocate pe card apar cel mai des atunci când utilizăm cardul la bancomatele și terminalele de plată (POS-uri) instalate de alte bănci decât cea care ne-a emis cardul.
De ce apar sume blocate pe card?
Data publicării:26 iulie 2023
Autor: FinRadar

Blocarea sumelor în scopul decontării tranzacțiilor între bănci

După ce faci o plată cu cardul sau retragi numerar de la bancomat, poți observa în cont că uneori sumele aferente sunt blocate, iar alteori ele se scad imediat din soldul curent.

Acest lucru ține de modul în care sunt procesate plățile cu cardul. Atunci când folosim cardul la bancomatul băncii emitente, soldul contului se actualizează în timp real, deoarece tranzacția este procesată prin sistemul informatic al băncii. Același lucru se întâmplă și atunci când plătim cu cardul la comercianții care utilizează POS-uri instalate de banca emitentă a cardului.

În cele mai multe cazuri, însă, cardurile vor fi utilizate la POS-urile altor bănci, iar daca ai retrageri gratuite de numerar de la orice ATM, vei folosi tot mai des bancomate ale altor bănci.

În aceste cazuri, tranzacția se va deconta prin intermediul rețelei Visa sau MasterCard. Banca respectivă va bloca mai intâi suma de bani aferentă tranzacției de pe cardul tău, iar apoi, la anumite intervale de timp, băncile se vor deconta între ele pentru toate tranzacțiile cu cardurile emise. Abia după ce are loc această decontare, banii vor fi retrași din contul tău.

Prin blocarea banilor, banca se asigură ca există fonduri în cont pentru onorarea plății.

Comercianții pot bloca sume pentru serviciile rezervate

Un alt motiv pentru care apar sumele blocate pe card ține de modul de lucru al comercianților. Aceștia au posiblitatea să pre-autorizeze o anumită tranzacție (ceea ce duce la blocarea banilor pe card) și apoi să retragă banii blocați de pe card (oricând în următoarele 15 zile). Dacă nu trag banii în intervalul permis, atunci sumele blocate vor fi eliberate automat de către bancă.

Pentru anumite servicii, comercianții blochează o suma de pe card pentru a se asigura că există disponibilități pentru plata serviciilor achiziționate.

De exemplu, o rezervare la hotel presupune în anumite cazuri o penalizare în cazul în care turistul nu se cazează. De aceea, cu câteva zile înainte de ziua rezervării, hotelierul poate bloca o suma de bani de pe card pentru a se asigura ca poate încasa penalitatea cuvenită. 

De asemenea, se poate bloca o sumă de bani ca o garanție pentru eventualele pagube pe care le-am putea produce atunci când închiriem un bun (tranzacție specifică serviciilor de rent-a-car).

Carduri de credit

Nu am găsit nicio ofertă.

Promoții

Campanii promoționale pentru credite, depozite, conturi bancare și diverse produse financiare. Oferte verificate de FinRadar

Ultimele promoții

Pe același subiect

UniCredit a activat programul Priceless pentru cardurile MasterCard
UniCredit a activat programul Priceless pentru cardurile MasterCard

UniCredit a activat programul de puncte Priceless de la MasterCard pentru clienții băncii și ai divizei de consumer finance. Află care sunt beneficiile.

5 aprilie 2026
Ce este un card multi-currency?
Ce este un card multi-currency?

Cardurile multi-currency îți pemit să economisești bani cu schimburile valutare atunci când călătorești în străinătate. Află cum alegi un astfel de card.

8 noiembrie 2025
Exim Banca Românească introduce cardurile de debit în euro
Exim Banca Românească introduce cardurile de debit în euro

Exim Banca Românească își diversifică oferta cu un card de debit în euro, emis sub sigla MasterCard. Noul card are un comision de administrare de 3 euro pe lună și oferă beneficii premium.

12 mai 2025
Ce avantaje au cardurile premium?
Ce avantaje au cardurile premium?

Cardurile premium au costuri de administrare ridicate, dar îți oferă în schimb diverse beneficii pentru a ieși în evidență atunci când călătorești frecvent în străinătate.

23 decembrie 2024
Ce sunt plățile contactless?
Ce sunt plățile contactless?

Plățile contactless se fac prin simpla apropiere a cardului sau a telefonului de terminalul de plată, astfel că tranzacția se efectuează mai rapid.

26 iunie 2024
Carduri de credit
Comparator
Carduri de credit
  • Compari rapid toate ofertele
  • Alegi cel mai avantajos card de credit
  • Economisești timp și bani

Calculatoare

Descoperă în câți ani achiți creditul, dacă rambursezi lunar doar suma minimă de plată

Planul financiar

Obține controlul asupra banilor tăi, cu aplicația gratuită de planificare financiară dezvoltată de FinRadar.

  • Planifici bugetul
  • Monitorizezi cheltuielile
  • Îți atingi obiectivele financiare

Recenzii

Descrie experiența avută în utilizarea unui produs financiar. Ajută-ne să facem alegeri mai bune.

Ghiduri

Alege un subiect pentru a descoperi mai multe sfaturi utile

Nu am găsit niciun articol pe acest subiect.

Info financiar
Informații la zi despre cursul valutar și dobânzile interbancare
Cotații valutare în timp real pentru EUR/RON, USD/RON, CHF/RON și cotații euro vs valute forte
Cursul de la casele de schimb ale băncilor: leu vs euro, dolar, franc elvețian și lira sterlină
Cursul oficial BNR, grafice cu evoluția cursului
Informații despre noile emisiuni de titluri de stat Fidelis și Tezaur, evoluția dobânzilor
Valoarea curentă IRCC, grafice cu evoluția IRCC trimestrial și zilnic
Cele mai recente cotații EURIBOR, grafice cu evoluția dobânzilor interbancare în euro