Asigurare Casco

Asigurare auto cu dispozitiv telematic: Avantaje și riscuri

Unele asigurări auto stabilesc nivelul primei pe baza stilului de condus al șoferului, cu ajutorul unui dispozitiv telematic. Care sunt avantajele și riscurile unei astfel de polițe?
Asigurare auto cu dispozitiv telematic: Avantaje și riscuri
Data publicării:21 noiembrie 2025
Marius ȘerbanAutor: Marius Șerban

Cum funcționează asigurarea?

Asigurările auto pe bază de telematică ajustează prima în funcție de stilul de condus al șoferului. Atunci când cumperi o astfel de asigurare, va trebui să-ți instalezi pe autoturism un dispozitiv telematic. 

Dispozitivul dispune de o cartela SIM și un sistem GPRS, prin care va comunica diverse informații despre modul în care utilizezi mașina.

Asigurătorul va folosi aceste informații pentru a evalua nivelul de risc și va ajusta prima de asigurare în mod corespunzător. 

Dacă ai un comportament prudent – conform algoritmului utilizat de asigurător – atunci vei beneficia de un discount și vei plăti o primă redusă. În schimb, șoferii încadrați în categoria cu risc ridicat, vor suporta prime mai mari.

Care sunt avantajele?

Avantajul acestui produs este că îți permite să-și reduci costul cu prima de asigurare, printr-un comportament prudent în trafic.

Aceste beneficiu este apreciat în special de șoferii care sunt încadrați în mod normal în categoria cu risc ridicat, cum ar fi persoanele de până în 25 ani.

Cu ajutorul unui dispozitiv telematic, poți demonstra asigurătorului că ai un stil de condus prudent, pentru a beneficia de prime mai mici.

Care sunt dezavantajele?

Polițele pe bază de telematică permit asigurătorilor să colecteze o mulțime de date personale despre tine, cum ar fi locația exactă pe unde ai mers cu mașina, durata și ora călătoriei, viteza cu care circuli, inclusiv frânările și accelerările bruște.

Este important să verifici cine are acces la aceste date, în ce condiții și daca ele pot fi vândute în scopuri comerciale către alte entități.

Informațiile pot fi utilizate uneori într-un mod care te dezavantajează, astfel că nu sunt recomandate pentru toți conducătorii auto. 

De exemplu, conducerea pe timp de noapte este asociată cu risc ridicat de accidente. Dacă faci astfel de drumuri frecvent, este posibil să nu poți obține beneficiile scontate.

De asemenea, dacă parcurgi distanțe lungi în mod regulat, poți fi încadrat în categoria șoferilor cu risc ridicat și ajungi să plătești prime mai mari.

În general, persoanele cu experiență în condus, care nu au produs daune în ultimii ani, pot achiziționa asigurări la prețuri atractive, fără să fie nevoiți să-și instaleze dispozitive telematice.

Comparator
Credite auto
  • Compari rapid toate ofertele
  • Alegi cel mai bun credit
  • Verifici gratuit eligibilitatea

Calculatoare

Calculează tariful maxim la reînnoirea asigurării RCA
Simulator pentru sistemul bonus-malus și informații despre modul de funcționare

Planul financiar

Depui eforturi mari pentru a câștiga bani. Te ajutăm să acorzi atenție și modului în care îi cheltuiești. Obține controlul asupra banilor tăi.

  • Planifici bugetul
  • Monitorizezi cheltuielile
  • Îți atingi obiectivele financiare

Recenzii

Descrie experiența avută în utilizarea unui produs financiar. Ajută-ne să facem alegeri mai bune.