imobiliare

Când este timpul să-ți cumperi o locuință?

Decizia de a cumpăra o locuință trebuie să țină cont de obiectivele și prioritățile tale, dar și de situația financiară în care te afli.
Când este timpul să-ți cumperi o locuință?
Data publicării:22 aprilie 2024
Marius ȘerbanAutor: Marius Șerban

Cumpărarea unei locuințe este una dintre cele mai importante decizii financiare pe care o persoană o ia în cursul vieții. Dincolo de aspectul financiar, această decizie îți afectează inclusiv stilul de viață.

Pentru a te ajuta în luarea unei decizii, am pregătit o listă de verificări, pe care să le parcurgi, pentru a vedea dacă ești pregătit.

Ai un venit stabil

Majoritatea persoanelor care își cumpără locuință au nevoie de un credit imobiliar/ipotecar. Dacă te încadrezi în acest segment, atunci ai nevoie de un venit stabil pentru a putea accesa un credit. 

În general, băncile solicită o vechime totală în muncă de 1 an și minim 3 luni la actualul job. În cazul persoanelor care obțin venituri din activități independente, cerințele privind istoricul veniturilor ar putea fi ceva mai stricte.

Creditele pentru locuință se acordă pe perioade lungi de timp, astfel că este necesar să poți plăti ratele în tot acest timp. Un venit stabil înseamnă mai mult decât a bifa vechimea minimă cerută de bancă. Este important ca firma la care lucrezi să aibă o situație financiară stabilă, astfel încât locul tău de muncă să nu fie în pericol sau ca abilitățile tale să îți permită să găsești un alt loc de muncă, cu un venit similar, dacă va fi necesar.

Ai planuri serioase pe termen lung

Cumpărarea unei case este recomandată atunci când ai planuri serioase pe termen lung, care nu presupun schimbarea locuinței pe o perioadă îndelungată.

Dacă nu ești sigur cu privire la ce urmează să faci în următorii ani din punct de vedere al carierei sau al familiei, este mai ieftin să închiriezi.

Este foarte costisitor să cumperi o locuință și apoi să îți dai seama că vrei de fapt altceva. Tranzacțiile imobiliare presupun costuri importante cu taxele notariale și obținerea unui credit. În plus, este posibil să vinzi locuința la un preț mai mic decât ai cumpărat-o. 

Ai economisit un avans pentru credit

Economisirea avansului minim este un pas foarte important în vederea obținerii unui credit. În cazul unui credit Noua Casă, avansul minim începe de la 5%, iar la creditele imobiliare, ai nevoie de un avans minim de 15%.

Cu cât ai un avans mai mare, cu atât efortul financiar pentru rambursarea creditului va fi mai mic și economisești sume importante cu dobânda la credit.

De asemenea, este nevoie să acoperi din economiile tale și costurile cu achiziția imobilului: taxele notariale și comisionul de analiză credit.

Poți face față cheltuielilor suplimentare

Cumpărarea unei locuințe aduce cu sine cheltuieli suplimentare, cu întreținerea și dotarea locuinței (mobilă, electrocasnice, etc), asigurare de locuință și taxe pe proprietate.

Prin urmare, pe lângă rata lunară la credite, bugetul trebuie să acomodeze și alte cheltuieli suplimentare. Din când în când, s-ar putea să fie nevoie să aloci bani și timp pentru lucrări de reparații mai importante.

Îți permiți o locuință într-o zonă adecvată nevoilor tale

Este important să îți permiți să cumperi o locuință într-o zonă care corespunde nevoilor tale. Prin urmare, trebuie să găsești o locuință care se potrivește atât cu bugetul tău cât și cu stilul tău de viață.

Dacă îți place să ai totul în apropiere, un apartament în oraș este mai potrivit decât o casă la periferie. S-ar putea să fie nevoie în cele din urmă să faci anumite compromisuri. Nu uita, locuința este în primul rând casa ta și nu o investiție!

Când ar trebui să amâni decizia?

Dacă nu îndeplinești cel puțin una dintre condițiile de mai sus, ar trebui să amâni cumpărarea unei locuințe.

Nu trebuie să cumperi în ideea că prețurile vor crește și nu îți vei mai permite apoi să cumperi nimic. Prețurile la imobile fluctuează timp, atât în sus cât și în jos, iar imobile la vânzare vor fi tot timpul disponibile. 

Prin urmare, dacă nu ești pregătit sau nu ai găsit ceea ce cauți, este mai bine să amâni luarea unei decizii. 

A fost utilă informația?
Adaugă FinRadar ca sursă preferată în căutarile Google.

Credite imobiliare

Promoții

Campanii promoționale pentru credite, depozite, conturi bancare și diverse produse financiare. Oferte verificate de FinRadar

Ultimele promoții

Pe același subiect

Locuință în fază de construcție: Noile drepturi ale cumpărătorilor
Locuință în fază de construcție: Noile drepturi ale cumpărătorilor

Consumatorii au devenit mai protejați atunci când cumpără apartamente sau case aflate în stadiu de construcție de la dezvoltatori imobiliari.

27 decembrie 2025 |
Cele mai frecvente clauze abuzive din contractele dezvoltatorilor
Cele mai frecvente clauze abuzive din contractele dezvoltatorilor

Promisiunile de vânzare-cumpărare propuse consumatorilor de către dezvoltatorii imobiliari pot ascunde diverse clauze abuzive.

9 decembrie 2025 |
Locuințe cu cotă redusă de TVA: Care sunt condițiile?
Locuințe cu cotă redusă de TVA: Care sunt condițiile?

Cota de TVA pentru locuințe s-a majorat la 21% de la 1 august 2025, dar s-au adoptat o serie de măsuri tranzitorii care permit achiziția cu TVA de 9% pentru antecontractele semnate anterior.

30 iulie 2025 |
Care sunt criteriile după care alegem locuința?
Care sunt criteriile după care alegem locuința?

Atunci când vrem să ne cumpărăm o locuință, arhitecții recomandă să ținem cont de trei aspecte cheie: locuința în sine, vecinătatea și cartierul.

20 martie 2025 |
Cum economisești bani pentru cumpărarea unei case?
Cum economisești bani pentru cumpărarea unei case?

Dacă vrei să economisești bani pentru a cumpăra o casă, stabilește suma de care ai nevoie și găsește soluții pentru a-ți reduce cheltuielile.

13 mai 2024 |
Credite imobiliare
Comparator
Credite imobiliare
  • Compari rapid toate ofertele
  • Alegi cel mai bun credit
  • Verifici gratuit eligibilitatea
Compară creditele imobiliare

Calculatoare

Convertește o sumă dintr-o valută în alta
Calculează impozitul pe venit datorat la vânzarea unui imobil

Planul financiar

Obține controlul asupra banilor tăi, cu aplicația gratuită de planificare financiară dezvoltată de FinRadar.

  • Planifici bugetul
  • Monitorizezi cheltuielile
  • Îți atingi obiectivele financiare

Quiz Financiar

Educație financiară prin quiz. Îți verifici cunoștințele și descoperi noi sfaturi financiare într-un mod interactiv.

Start

Recenzii

Descrie experiența avută în utilizarea unui produs financiar. Ajută-ne să facem alegeri mai bune.

Ghiduri

Alege un subiect pentru a descoperi mai multe sfaturi utile

Nu am găsit niciun articol pe acest subiect.

Info financiar
Informații la zi despre cursul valutar și dobânzile interbancare
Cotații valutare în timp real pentru EUR/RON, USD/RON, CHF/RON și cotații euro vs valute forte
Cursul de la casele de schimb ale băncilor: leu vs euro, dolar, franc elvețian și lira sterlină
Cursul oficial BNR, grafice cu evoluția cursului
Informații despre noile emisiuni de titluri de stat Fidelis și Tezaur, evoluția dobânzilor
Valoarea curentă IRCC, grafice cu evoluția IRCC trimestrial și zilnic
Cele mai recente cotații EURIBOR, grafice cu evoluția dobânzilor interbancare în euro