Greșeli de evitat la investițiile în titluri de stat


Titlurile de stat sunt investiții foarte sigure, astfel că șansele de a pierde bani sunt reduse. Chiar dacă veniturile din dobânzi nu sunt impozitate, randamentul obținut poate fi însă mult diminuat uneori. FinRadar îți prezintă situațiile care trebuie evitate pentru a maximiza câștigurile.
Retragerea anticipată a banilor
Retragerea sumelor înainte de termen reprezintă greșeala cea mai costisitoare dacă ai ales să cumperi titlurile de stat Tezaur. În acest caz, nu mai ai dreptul să beneficiezi de dobândă, astfel că vei primi înapoi suma pe care ai investit-o.
Dacă titlurile s-au emis pe o perioadă mai mare de 1 an și s-au plătit deja dobânzi, suma recuperată se va ajusta cu dobânzile pe care le-ai încasat deja.
Nu pierzi nimic într-un astfel de scenariu, numai că banii tăi nu au produs nimic și mai mult și-au pierdut o parte din puterea de cumpărare.
Titlurile Tezaur sunt emise pe perioade de la 1 la 5 ani, astfel că este important să alegi o perioadă de investire care să corespundă cu perioada în care dorești să-ți blochezi banii într-un astfel de plasament.
Dacă vrei să poți lichida investiția în orice moment, atunci ar trebui să alegi titlurile Fidelis. Acestea sunt tranzacționate la bursă, iar prețul de vânzare ține cont de dobânda acumulată până la acea dată. În plus, dobânzile anuale pe care le-ai încasat anterior, nu se returnează la vânzarea titlurilor.
Achiziționează titluri la finalul perioadei de subscriere
Titlurile de stat pot fi achiziționate în cadrul unei perioade de subscriere. Aceasta este de 2 săptămâni pentru emisiunile Fidelis și de aproape 4 săptămâni pentru emisiunile Tezaur.
Statul va plăti dobânda pentru sumele atrase începând cu data emisiunii, care are loc la 2-3 zile lucrătoare după ce s-a încheiat perioada de subscriere.
Evită să cumperi titluri la începutul perioadei de subscriere și plasează banii cât mai aproape de finalul perioadei.
Când achiziționezi titlurile spre finalul perioadei de subscriere, îți reduci timpul în care banii tăi nu produc dobânda. Este mai bine să păstrezi banii într-un cont de economii în acest timp.
La emisiunile Tezaur, termenul limită este stabilit astfel:
- pentru subscrierile prin ghiseul.ro, termenul limită este cu 2 zile lucrătoare înainte de sfârșitul perioadei de subscriere.
- pentru subscrierile prin Poșta Română, termenul limită cu 1 zi lucrătoare înainte de sfârșitul perioadei de subscriere pentru mediul urban și cu 2 zile lucrătoare înainte, pentru mediul rural
- pentru subscrierile prin unitățile Trezorerie, termenul limită este ultima zi a perioadei de subscriere.
În cazul titlurilor Fidelis, poți subscrie chiar și în ultima zi a perioadei de subscriere.
Contul de subscriere de la Trezorerie nu plătește dobândă
În cazul în care ai cumpărat titluri Tezaur prin unitățile Trezoreriei sau prin Spațiul Privat Virtual (SPV), toate operațiunile se fac prin contul de subscriere, deschis gratuit la Trezorerie.
- La achiziția de titluri de stat, se alimentează în prealabil contul de subscriere cu disponibilități, pentru a putea subscrie.
- Dobânzile și suma investită se vor plăti de stat tot în contul de subscriere.
Pentru banii din contul de subscriere, statul nu plătește dobândă, astfel că dacă nu ai de gând să reinvestești sumele din cont într-o nouă emisiune Tezaur, este recomandat să muți banii într-un cont bancar.
Calculatoare
Ghiduri
Alege un subiect pentru a descoperi mai multe sfaturi utile
Nu am găsit niciun articol pe acest subiect.