carduri de credit

Care sunt condițiile pentru obținerea unui card de cumpărături?

Condițiile pentru obținerea unui card de cumpărături sunt în general mai puțin stricte decât la alte tipuri credite. Finradar îți prezintă principalele condiții de eligibilitate.
Care sunt condițiile pentru obținerea unui card de cumpărături?
Data publicării:24 iulie 2023
Autor: FinRadar

Cardul de cumpărături permite acces la o linie de credit, astfel că băncile sunt obligate să efectueze o analiza a capacității de rambursare a clientului, înainte de acordarea creditului.

Condițiile de eligibilitate diferă de la o bancă la altă, însă în general, acestea nu sunt atât de stricte ca la restul împrumuturilor.

Cel mai des, finanțatorii impun condiții precum:
-    Solicitantul trebuie să facă dovada obținerii unui venit minim, care să depășească venitul minim pe economie
-    Să existe o vechime minimă în muncă de 3 luni, fără întreruperi, la actualul angajator, pentru cei care obțin venituri din salarii. Unele bănci impun o vechime la locul de mucă actual chiar de 6 luni;
-    În unele cazuri, este nevoie suplimentar de o vechime totală în câmpul muncii de 1 an. 
-    Pentru cei cu venituril din activități independente, vechimea necesară este în general de minim 1 an.
-    Solicitantul trebuie să aibă un grad de îndatorare mai mic de 40%, în cazul în care are în derulare și alte credite.
-    Clientul trebuie să aibă peste 18 ani, dar limita minimă de vârstă poate ajunge și la 22 ani, la anumite bănci.

Care sunt principalele motive de refuz?

Cel mai des, obținerea cardului nu este posibilă din cauza neîndeplinirii condiției cu privire la vechimea în muncă. De exemplu, atunci când schimbăm locul de muncă, nu vom putea obține un nou credit, până nu trece o perioada de 3 luni.

Acest lucru este justificat de faptul că un contract nou de muncă vine cu o perioadă de probă de 3 luni, când angajatorul are posibilitatea să rezilieze contractul fără nicio justificare. În aceste condiții, băncile vor să se protejeze de situațiile când clientul poate rămăne fără venit și riscă să ajungă în imposibilitate de plată. În același timp, este prudent și pentru solicitant să nu se îndatoreze până când nu trece perioada de proba.

Cererea de obținere a cardului poate fi refuzată în baza informațiilor de la Biroul de Credit, cum ar fi existența unui istoric negativ de rambursare a creditelor, un grad de îndatorare prea ridicat sau prea multe cereri de credit depuse într-un interval de timp foarte scurt.

De asemenea, trebuie avut în vedere că analiza de scoring efectuată de bancă poate include diverse alte criterii – inclusiv informații legate de angajator – care pot duce la refuzul cererii. 

Cum criteriile finanțatorilor sunt diferite, acest lucru înseamnă că un client refuzat de o bancă poate să fie eligibil la o altă bancă (dacă sunt îndeplinite criteriile de baza: venitul minim, vechimea în muncă și absența restanțelor din istoricul de la Biroul de Credit). Finradar te ajută să compari ofertele băncilor, în comparatorul pentru Carduri de credit.

Carduri de credit

Nu am găsit nicio ofertă.

Promoții

Campanii promoționale pentru credite, depozite, conturi bancare și diverse produse financiare. Oferte verificate de FinRadar

Ultimele promoții

Pe același subiect

Cardurile de credit facilitează plata taxelor locale
Cardurile de credit facilitează plata taxelor locale

Cardurile de credit permit clienților să achite mai ușor taxele locale, fără să rateze bonificația pentru plata integrală. În plus, poți beneficia de un cashback de 10%.

14 ianuarie 2026
UniCredit lansează un card de credit cu Mobexpert
UniCredit lansează un card de credit cu Mobexpert

UniCredit lansează un card de credit premium în parteneriat cu Mobexpert, ce oferă clienților reduceri pentru cumpărăturile de mobilă.

20 iunie 2025
Cum aleg cel mai avantajos card de credit?
Cum aleg cel mai avantajos card de credit?

Cel mai avantajos card de credit nu este același pentru toată lumea. Alegerea depinde de obiectivele tale și modul în care intenționezi să utilizezi cardul.

1 mai 2024
Rate fără dobândă: Avantaje și capcane
Rate fără dobândă: Avantaje și capcane

Programele de cumpărături în rate fără dobândă reprezintă un avantaj important al cardurilor de credit, dar ascund o capcană, care se poate dovedi foarte costisitoare.

23 ianuarie 2024
Ce recompense poți primi la un card de credit?
Ce recompense poți primi la un card de credit?

Cardurile de credit oferă diverse recompense atunci când sunt utilizate, astfel poți obține un câștig suplimentar pentru cumpărăturile obișnuite.

11 ianuarie 2024
Carduri de credit
Comparator
Carduri de credit
  • Compari rapid toate ofertele
  • Alegi cel mai avantajos card de credit
  • Economisești timp și bani

Calculatoare

Descoperă în câți ani achiți creditul, dacă rambursezi lunar doar suma minimă de plată

Planul financiar

Obține controlul asupra banilor tăi, cu aplicația gratuită de planificare financiară dezvoltată de FinRadar.

  • Planifici bugetul
  • Monitorizezi cheltuielile
  • Îți atingi obiectivele financiare

Recenzii

Descrie experiența avută în utilizarea unui produs financiar. Ajută-ne să facem alegeri mai bune.

Ghiduri

Alege un subiect pentru a descoperi mai multe sfaturi utile

Nu am găsit niciun articol pe acest subiect.

Info financiar
Informații la zi despre cursul valutar și dobânzile interbancare
Cotații valutare în timp real pentru EUR/RON, USD/RON, CHF/RON și cotații euro vs valute forte
Cursul de la casele de schimb ale băncilor: leu vs euro, dolar, franc elvețian și lira sterlină
Cursul oficial BNR, grafice cu evoluția cursului
Informații despre noile emisiuni de titluri de stat Fidelis și Tezaur, evoluția dobânzilor
Valoarea curentă IRCC, grafice cu evoluția IRCC trimestrial și zilnic
Cele mai recente cotații EURIBOR, grafice cu evoluția dobânzilor interbancare în euro