bursa pentru începători

O nouă deducere fiscală pentru investiții la bursă

Persoanele fizice care efectuează investiții la bursă în acțiuni, obligațiuni sau fonduri ETF, beneficiază de o deducere fiscală de 400 euro pe an.
O nouă deducere fiscală pentru investiții la bursă
Data publicării:5 martie 2026
Marius ȘerbanAutor: Marius Șerban

Din martie 2026, persoanele fizice beneficiază o nouă deducere fiscală pentru investițiile în diverse instrumente financiare tranzacționate la bursă:

  • Acțiuni
  • Obligațiuni (inclusiv pentru titlurile de stat Fidelis)
  • Plasamente la fonduri de investiții, ale căror unități de fond sunt listate la bursă (fonduri de tip ETF).

Pentru a beneficia de această facilitate fiscală, tranzacțiile trebuie realizate prin intermediul entităților autorizate de Autorizate de Supraveghere Financiară (ASF), cum ar fi societăți de administrare a investițiilor sau administratori de fonduri, care sunt rezidenți fiscali în țară sau nerezidenți cu sediu permanent în România.

Măsura are ca scop să stimuleze interesul pentru investiții pe piața de capital al persoanelor fizice.

Cât economisim prin deducerea fiscală?

Investițiile realizate în cursul unui an sunt deductibile în limita a 400 euro. În calculul deducerii, nu se ține cont de comisioanele de tranzacționare.

Suma este deductibilă din baza de calcul a impozitului pe venit. Având în vedere că actuala cotă de impozitare este de 10%, economia maximă care poate fi obținută de o persoană este de 40 euro pe an, dacă investește 400 euro.

Cine beneficiază de deducere?

Deducerea se aplică atât pentru veniturile din salarii, cât și pentru veniturile din activități independente.

Pentru a beneficia de deducere, trebuie prezentat un extras de cont emis de la brokerul prin care s-a efectuat tranzacția. 

Documentul trebuie să cuprindă datele de identificare ale persoanei fizice, data decontării tranzacției, instrumentele financiare achiziționate și valoarea acestora.

Salariații beneficiază de această deducere la locul de muncă unde ocupă funcția de bază. Ei vor trebui să transmită angajatorului documentul justificativ, pentru a ține cont de el în calculul impozitului.

La verificarea încadrării în plafonul anual, se va utiliza cursul de schimb euro-leu publicat de BNR, în ultima zi a lunii pentru care se plătesc salariile.

În cazul schimbării locului de muncă, salariatul trebuie să solicite de la fostul angajator un document care să prezinte plafonul utilizat pentru această deducere. Noul angajator va putea calcula deduceri în limita plafonului rămas disponibil pentru anul în curs.

A fost utilă informația?
Adaugă FinRadar ca sursă preferată în căutarile Google.

Depozite la termen

Promoții

Campanii promoționale pentru credite, depozite, conturi bancare și diverse produse financiare. Oferte verificate de FinRadar

Ultimele promoții

Pe același subiect

Piețele financiare rămân vulnerabile la corecții abrupte
Piețele financiare rămân vulnerabile la corecții abrupte

Piețele financiare sunt în continuare vulnerabile și se pot confrunta cu corecții abrupte, din cauza evaluărilor ridicate a companiilor și a concentrării investițiilor în sectorul inteligenței artificiale.

29 mai 2026 |
Cum investim în acțiuni pentru dividende?
Cum investim în acțiuni pentru dividende?

Acțiunile care plătesc dividende generează venituri constante pe termen lung și îți permit să beneficiezi de creșterea valorii de piață a companiei.

20 noiembrie 2025 |
Ce sunt indicii bursieri?
Ce sunt indicii bursieri?

Indicele bursier este scor care măsoară performanța unui grup de acțiuni listate la bursa de valori. Evoluția indicelui semnalează dacă bursa crește sau scade.

3 noiembrie 2025 |
Cum îți construiești un portofoliu de investiții?
Cum îți construiești un portofoliu de investiții?

Portofoliul de investiții trebuie construit în funcție de apetitul tău pentru risc și obiectivele financiare urmărite. Află care sunt pașii de urmat.

22 septembrie 2024 |
Depozite bancare
Comparator
Depozite bancare
  • Compari rapid toate ofertele
  • Alegi cel mai bun depozit
  • Obții câștiguri mai mari
Compară dobânzile la depozite

Calculatoare

Calculează suma acumulată în timp prin investiții periodice
Calculează randamentul anualizat, în funcție de durata investiției
Calculează suma acumulată cu un depozit la termen
Calculează suma acumulată prin contul de economii pentru copii, cu primă de stat
Suma acumulată prin depuneri lunare pe o anumită perioadă
Planificatorul te ajută să estimezi cum poți acumula mai repede suma dorită
Vezi în ce monedă este mai avantajos să economisești

Planul financiar

Obține controlul asupra banilor tăi, cu aplicația gratuită de planificare financiară dezvoltată de FinRadar.

  • Planifici bugetul
  • Monitorizezi cheltuielile
  • Îți atingi obiectivele financiare

Quiz Financiar

Educație financiară prin quiz. Îți verifici cunoștințele și descoperi noi sfaturi financiare într-un mod interactiv.

Start

Recenzii

Descrie experiența avută în utilizarea unui produs financiar. Ajută-ne să facem alegeri mai bune.

Ghiduri

Alege un subiect pentru a descoperi mai multe sfaturi utile

Nu am găsit niciun articol pe acest subiect.

Info financiar
Informații la zi despre cursul valutar și dobânzile interbancare
Cotații valutare în timp real pentru EUR/RON, USD/RON, CHF/RON și cotații euro vs valute forte
Cursul de la casele de schimb ale băncilor: leu vs euro, dolar, franc elvețian și lira sterlină
Cursul oficial BNR, grafice cu evoluția cursului
Informații despre noile emisiuni de titluri de stat Fidelis și Tezaur, evoluția dobânzilor
Valoarea curentă IRCC, grafice cu evoluția IRCC trimestrial și zilnic
Cele mai recente cotații EURIBOR, grafice cu evoluția dobânzilor interbancare în euro