credite nevoi personale

Care sunt actele necesare la un credit de nevoi personale?

Salariații și pensionarii au nevoie doar de un buletin pentru a obține un credit de nevoi personale, în timp ce pentru persoanele cu venituri din activități independente, documentația devine mult mai complexă.
Care sunt actele necesare la un credit de nevoi personale?
Data publicării:21 octombrie 2025
Marius ȘerbanAutor: Marius Șerban

Un credit de nevoi personale se acordă fără garanții materiale, motiv pentru care documentația de credit constă în principal în documentul de identitate, dovada obținerii de venituri și acceptul pentru consultarea Biroului de Credit. Principala provocare o reprezintă verificarea venitului obținut de solicitant.

Creditele pentru salariați și pensionari se pot obține doar cu buletinul

În cazul salariaților și pensionarilor, creditul se poate obține doar cu buletinul. Acest lucru nu înseamnă că împrumuturile sunt acordate fără verificările necesare.

Băncile pot verifica în timp real dovada obținerii de venituri prin interogarea bazei de date a ANAF. Este nevoie doar de acceptul clientului.

Din acest motiv, persoanele care obțin venituri din salarii sau pensii au posibilitatea de a obține credite de nevoi personale în câteva minute prin aplicațiile digitale, dezvoltate de către finanțatori.

Toate verificările necesare pot fi automatizate, de la confirmarea identității până la verificarea condițiilor de eligibilitate, astfel că decizia de aprobare a creditului se poate lua rapid și fără să fie necesară deplasarea la bancă.

Veniturile din activități independente necesită verificări mai detaliate

În cazul veniturilor din activități independente, verificările nu mai pot fi automatizate, deoarece este nevoie ca băncile să analizeze mai multe documente care nu au format standardizat.

Documentele solicitate diferă de la o bancă la alta, fiind necesare acte precum:

  • certificatul de înmatriculare de la Registrul Comerțului
  • certificatul de înregistrare fiscală
  • declarația privind impozitul pe venit
  • actele în baza cărora este desfășurată activitatea independentă.

În funcție de natura activității desfășurate, băncile pot cere informații mai detaliate.

Toate aceste documente trebuie analizate de către un funcționar bancar, astfel că decizia de creditare nu se poate lua pe loc.

Cum verifici eligibilitatea pe FinRadar?

Comparatorul FinRadar pentru credite de nevoi personale îți permite să verifici gratuit dacă îndeplinești condițiile minime de eligibilitate impuse de bănci, cum ar fi vechimea în muncă sau vârsta minimă/maximă a solicitantului.

În plus, te ajută să verifici dacă îndeplinești cerințele prudențiale impuse de BNR cu privire la gradul maxim de îndatorare. Verificările au rol orientativ însă te pot ajuta să filtrezi mai bine finanțatorii de la care poți obține credit.

Credite nevoi personale

Comparator
Credite nevoi personale
  • Compari rapid toate ofertele
  • Alegi cel mai bun credit
  • Verifici gratuit eligibilitatea

Calculatoare

Estimează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venit
Calculează rata lunară, graficul de rambursare, costul creditului și DAE
Calculează câștigul obținut prin refinanțarea creditului
Calculează câștigul obținut prin rambursarea anticipată a creditului
Simulează rata la credit și vezi care indice este mai avantajos

Planul financiar

Depui eforturi mari pentru a câștiga bani. Te ajutăm să acorzi atenție și modului în care îi cheltuiești. Obține controlul asupra banilor tăi.

  • Planifici bugetul
  • Monitorizezi cheltuielile
  • Îți atingi obiectivele financiare

Recenzii

Descrie experiența avută în utilizarea unui produs financiar. Ajută-ne să facem alegeri mai bune.

Ghiduri

Alege un subiect pentru a descoperi mai multe sfaturi utile

Nu am găsit niciun articol pe acest subiect.